Crize de furie la copii – explicații din neuroștiință

Crize de furie sunt printre cele mai dificile momente din viața unui părinte. Plâns intens, țipete, aruncat pe jos, refuz total de cooperare – toate apar brusc și pot părea imposibil de gestionat.

Este important de înțeles că aceste crize de furie nu sunt un semn de răsfăț sau lipsă de educație.

Ele apar atunci când emoțiile copilului depășesc capacitatea creierului său de a se regla. Cu alte cuvinte, copilul nu face o criză pentru că vrea, ci pentru că nu poate altfel.

Creierul copilului este în plin proces de dezvoltare. Zonele responsabile de autocontrol, planificare și inhibarea impulsurilor – în special cortexul prefrontal – sunt încă imature.

În timpul unei crize de furie:

• sistemul limbic, responsabil de emoții, devine hiperactiv
• amigdala interpretează situația ca pe o amenințare
• gândirea rațională este temporar indisponibilă

Din acest motiv, copilul nu poate asculta explicații, negocieri sau avertismente în acel moment. Reacția este una automată, de supraviețuire.

Copiii simt emoțiile mult mai intens decât adulții. Ei nu au încă experiența, limbajul emoțional și mecanismele interne necesare pentru a le gestiona.

Crizele de furie pot fi declanșate de:

• frustrare (nu poate obține ceva dorit)
• oboseală sau foame
• schimbări bruște de rutină
• suprastimulare senzorială
• dificultăți de exprimare verbală

Atunci când copilul nu se poate calma, acest lucru reflectă o limitare neurologică temporară, nu lipsă de voință.

Un mit frecvent este acela că micuții folosesc crizele de furie pentru a-și controla părinții. Din perspectivă neuroștiințifică, acest lucru nu este susținut.

În timpul unei crize de furie:

• copilul nu are acces la gândire strategică
• comportamentul nu este planificat
• scopul nu este obținerea unui avantaj, ci descărcarea tensiunii interne

Etichetarea copilului ca fiind manipulator sau răsfățat crește stresul și intensifică dificultățile de reglare emoțională.

Reacțiile dure ale adultului activează suplimentar sistemul de stres al copilului.

Țipetele și pedepsele:

• amplifică frica
• mențin creierul într-o stare de alertă
• întârzie revenirea la calm

În timpul unei crize de furie, copilul are nevoie de siguranță și stabilitate, nu de corecție.

Copilul învață autoreglarea emoțională prin relație, nu prin explicații în momentele de criză. Adultul devine un model extern de calm.

Ajută:

• prezența calmă și predictibilă
• o voce joasă și lentă
• limite clare, exprimate fără amenințări
• validarea emoției, fără a valida comportamentul

După ce copilul se calmează, creierul este din nou pregătit pentru dialog și învățare.

Păstrează vocea calmă și lentă

Validarea emoției copilului („Te simți foarte supărat”)

Menținerea limitei clare fără țipete sau pedepse

Ajută copilul să se calmeze prin respirație sau îmbrățișare

După calmare, discută și învață alternative sănătoase de exprimare

Fiecare criză de furie gestionată cu calm contribuie la dezvoltarea:

• autocontrolului
• toleranței la frustrare
• capacității de reglare emoțională

Aceste abilități nu apar peste noapte, ci se formează treptat, prin experiențe repetate de siguranță relațională.

Atunci când adulții înțeleg ce se întâmplă neurologic în spatele acestor episoade, abordarea se schimbă: de la luptă și control, la sprijin și ghidare. Cu timp, răbdare și coerență, copilul va învăța să-și gestioneze emoțiile din ce în ce mai eficient.

Citește și:

• Copilul lovește – ce încearcă să ne spună de fapt
• Copilul mușcă – explicații neurologice și emoționale

Atunci când copilul țipă pentru că sistemul său de autoreglare emoțională este încă în dezvoltare; mecanismele prin care copiii își gestionează emoțiile și reacțiile sunt studiate și descrise în detaliu în studii despre autoreglarea emoțională la copii.