Potopul lui Noe: Adevărul științific ascuns sub Marea Neagră

Povestea despre Potopul lui Noe este, probabil, cel mai cunoscut mit al umanității. Regăsită în Biblie, în Epopeea lui Ghilgameș și în legendele multor popoare antice, această inundație apocaliptică a fost mult timp considerată o simplă parabolă religioasă. Însă, cercetările geologice recente sugerează un fapt uluitor: Potopul lui Noe ar putea fi amintirea colectivă a unei catastrofe reale care a avut loc chiar în bazinul Mării Negre, în urmă cu peste 7.000 de ani.

În 1997, geologii William Ryan și Walter Pitman au lansat o teorie care a șocat lumea academică. Aceștia au susținut că evenimentul descris drept Potopul lui Noe a fost, în realitate, inundarea bruscă a bazinului Mării Negre.

La finalul ultimei ere glaciare, Marea Neagră nu era legată de restul oceanelor, ci era un lac de apă dulce uriaș, cu un nivel mult sub cel al Mării Mediterane. Pe măsură ce ghețarii s-au topit, presiunea apei asupra barierei naturale de la Bosfor a devenit insuportabilă. Rezultatul? O breșă catastrofală care a lăsat apele sărate să năvălească în lacul Pontic cu o forță de 200 de ori mai mare decât cea a Cascadei Niagara.

Pentru a transforma o ipoteză în certitudine, știința are nevoie de probe tangibile. În cazul legendei despre Potopul lui Noe, dovezile geologice sunt surprinzător de solide:

• Sedimentele marine: Carotele extrase de pe fundul mării arată o trecere bruscă, fără nicio tranziție, de la sol de apă dulce la mâl marin sărat. Această „tăietură” în timp indică o schimbare violentă și rapidă.
• Scoicile fosilizate: Există o linie clară unde speciile de apă dulce dispar brusc și sunt înlocuite de specii marine mediteraneene, fenomen datat în jurul anului 5.600 î.Hr.
• Țărmurile scufundate: Cu ajutorul sonarelor, au fost identificate terase și albii de râu la adâncimi de peste 100 de metri, marcând locul unde oamenii își aveau casele înainte ca marea să se ridice.

Dacă Potopul lui Noe a avut loc cu adevărat, unde sunt urmele civilizației de atunci? Exploratorul Robert Ballard, celebru pentru descoperirea epavei Titanicului, a condus o expediție în Marea Neagră în anul 2000.

Folosind roboți subacvatici, echipa sa a descoperit la adâncimea de 90 de metri urmele unor așezări umane: grinzi de lemn prelucrate, unelte de piatră și resturi de construcții. Aceste descoperiri confirmă că zona acum acoperită de apă a fost odată un teren fertil, locuit de comunități agricole care au fost nevoite să fugă din calea apelor, dând naștere poveștii despre marea inundație.

Din perspectiva psihologiei și a dezvoltării umane, trauma unui astfel de eveniment este imensă. Potopul lui Noe nu a fost doar o schimbare de relief, ci o migrație forțată care a împins populațiile din bazinul Mării Negre către Europa și Mesopotamia. Acești refugiați au dus cu ei tehnologia agricolă, dar și povestea terifiantă a apei care „a înghițit lumea”, transformând-o într-un pilon al culturii universale.

Astăzi, Potopul lui Noe este un exemplu perfect de mod în care categoria „Știință” și „Istorie” se contopesc. Deși elementele supranaturale ale legendei aparțin credinței, nucleul povestirii pare să fie o descriere fidelă a unei catastrofe naturale pe care strămoșii noștri au trăit-o pe viu.

Dovezile care susțin această teorie nu sunt doar ipoteze, ci rezultatul unor expediții riguroase. Celebrul explorator Robert Ballard, cunoscut pentru localizarea epavei Titanicului, a condus cercetări ample în adâncurile pontice, descoperind structuri care indică prezența umană cu mii de ani în urmă. Poți explora mai multe detalii despre aceste expediții și contextul istoric al evenimentului peNational Geographic, sursa care a documentat pas cu pas legătura dintre geologie și textul biblic.

Marea Neagră:Tu ce părere ai?

Crezi că și alte mituri ale antichității ascund evenimente geologice reale? Lasă-ne un comentariu mai jos și spune-ne ce mistere ai vrea să mai explorăm pe Curiostiinta.ro!

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l pe Facebook pentru a le arăta prietenilor tăi unde s-a produs, de fapt, Potopul lui Noe!